M-am tot gandit cum sa scriu acest articol, dar mai ales de unde sa incep. Stiu ce vreau sa spun, numai ca nu mi-este clar cum s-o fac sa faca sens si pentru voi.

O sa ma rezum, pentru moment, la o discutie pe care am avut-o cu o fosta colega din liceu in care mi-a zis ca “stia ca eu voi ajunge acolo sus”. Lasand la o parte faptul ca eu consider ca acolo sus presupune mai multa munca si mai multa responsabilitate (lucruri de care eu nu fug, din contra, sunt ca o albinuta), as vrea azi sa va spun o alta perspectiva pe care o vad eu, de-aici, de pe scaunul meu, din care scriu: ea crede despre ea ca nu poate. Eu insa, sunt sigura ca ar putea. Ca are ceva, face ceva care sa o ajute sa devina un om de succes. Pentru ca singurul lucru care ne diferentiaza, de fapt, este ceea ce facem zi de zi. Obiceiurile pe care le avem.

Acum, daca ti-ai luat la rost credintele limitative, hai sa iti povestesc cum s-au creat unele dintre ele (pentru ca unele ni se inoculeaza, prin repetitie).

Practic o sa intelegi cum am ajuns sa credem noi ceva despre noi, si o sa luam un exemplu banal: ai o tema la matematica in clasa 1, nu stii s-o faci, nu comunici nimanui asta, ajungi a 2 a zi la scoala, invatatoarea te ia la rost ca esti prost ca nu ti-ai facut tema, tu te inchizi in tine si-ti spui: ” nu stiu matematica, o urasc!”. Peste 3 saptamani, aceeasi situatie. Peste 6, ceva similar. Pina in clasa a 4 a tu ai decis deja ca esti prost la matematica. Fara niciun drept de apel, fara ca cineva sa fi fost partas la experienta ta si la ce ai integrat in mintea ta. Si cel mai trist, fara sa fi avut fundament real pentru ca matematica e o abilitate pe care o avem noi ca si fiinte umane pentru ca vine din mintea logica (pe care e drept, unii o au dezvoltata mai mult sau mai putin, dar asta nu te face prost, ci cu o inclinatie mai mica catre stiintele exacte).

Practic, prin repetitie, ti-ai creat o poveste interna despre tine si matematica. Ca atare, cand auzi de matematica, te aricesti instant, motiv pentru care ti-ai format un obicei din a fugi de orice situatie care implica matematica. Si nici macar nu iti mai dai seama ca faci asta. Deci

Un obicei este un comportament ce a fost des repetat incat a devenit automatism.

Toate automatismele astea ne creeaza viata. Practic, obiceiul tau de a minca nesanatos te ajuta sa te ingrasi. Daca vrei sa slabesti, mindest-ul corect este sa inveti sa manaci corect nu sa incepi o dieta ce va deveni o tortura, si care va avea rezultate pe termen scurt.

La fel, obiceiul tau de a pune lucrurile la locul lor te ajuta sa mentii curatenia, nu faptul ca faci curatenie de 3 ori pe zi.

Tot ceea ce traim este o suma a obiceiurilor zilnice pe care le avem.

Ce fac oamenii de succes?

Se uita la obiceiurile lor zilnice si se intreaba: acest obicei ma duce mai aproape de ceea ce vreau eu sa fac? de viziunea mea, de stilul meu de viata? De cine vreau sa devin? De cum vreau sa traiesc?

Practic, mentalitatea nu este de a urmari un scop, ci de a deveni altcineva. Si o sa iti dau exemplul meu, ca intotdeauna. Ba chiar 2.

Mi-am dorit sa scriu o carte fara sa inteleg, de fapt, ca voi deveni autor. Scriitor (cine am devenit). Procesul de scriere a cartii a fost despre cine am devenit, la final, nu despre scop, chiar daca in fiecare zi ma trezeam cu intrebarea “cum /ce sa mai scriu la cartea mea?” (obiceiul)

Ba mai mult, o sa iti dau un alt exemplu revelator pentru mine. Anul trecut am inceput sa alerg. Zilnic, cel putin 10 km pe zi. Imi puneam castile, un remix bun si ma bucuram de alergat. Dansam, ma jucam, efectiv eram prezenta si ma bucuram de ceea ce fac pentru ca imi doream sa alerg ca sa produc serotonina (de aia de care noi femeile avem jumatate fata de barbati si ei ne spun ca suntem depresive 🙂 )). Pina-ntr-o zi, cand, fascinata de cei 12-14 km pe care ii alergam zilnic, m-a traznit un gand: dar cum ar fi daca as alerga la Maraton? Sa iau medalii? Si de acolo a inceput calvarul: fara sa mi dau seama de la inceput, am inceput sa alerg din obligatie, nu mai faceam cele 10 ture minim pentru ca puneam presiune pe mine, basca atat de tare ce am inceput sa trag de mine ca mi-a clacat genunchiul stang. Din cauza adidasilor nepotriviti, mi s-a spus. Eu insa stiu ca a fost pentru ca eu am facut o greseala: am urmarit un scop, nu cine imi doream sa devin de fapt: un om care alearga si se bucura de apus, de muzica, de peisaj, de serotonina. Ca atare, am renuntat. Pentru o vreme. Pana am inteles ce am gresit, unde si ce greseala sa nu mai fac si a doua oara pentru ca ma simteam fantastic si am simtit ca ceva mi-a fost luat. Astazi, stiu ca

Schimbarea de comportament duce la schimbarea de identitate.

Odata ce schimbi ce iti spui tie (sau iti spune vocea ta interna/credintele limitative) si incepi sa faci altceva, sa iti schimbi acel obicei generat de respectiva credinta despre tine si sa creezi un obicei nou, repetand, vei deveni altcineva.

Practic, cand faci ceva ca sa devii altcineva (nu urmaresti un scop), integrezi acea noua identitate si nici nu mai cauti sa-ti schimbi obiceiurile, ci efectiv aliniezi comportamentul tau la noua identitate.

Cand urmaresti un scop, imediat dupa ce il obtii, dispare motivatia si te opresti. Cand faci tot ceea ce faci ca sa devii altcineva, esti mereu acolo, in actiune. Pentru ca

Nu este despre Ceea ce obtii, ci despre Cine devii.

Este despre a te simti bine in pielea ta, despre a-ti trai viata asa cum iti doresti tu.

Cu toate acestea, e bine de stiut ca scopul iti ofera claritate, viziune si filtrare a obiceiurilor (pentru a ramane doar cu cele care sa te ajute sa devii ceea ce iti doresti), in timp ce procesul devine miza, fiind cel care te va tine focusat(a) pe termen lung.

Ca atare schimba obiceiurile, unul cate unul, pina devii cine iti doresti sa devii.

Pe principiul

Face it until you make it.

(nu fake it until you make it. Fara alte minciuni pe care sa ni le spunem noua, da?).

Pentru ca doar inceputul e greu.

Cele bune,

Alexandra.

ps: daca te intrebi ce legatura are acest articol cu brandul personal, raspunsul e simplu: si observarea poate fi un puternic instrument catre selfawareness / autocunoastere, chiar daca nu poate compensa munca alaturi de un coach/psihoterapeut, or so, care este mai accelerata. Si daca incepi sa il folosesti, vei fi mai aproape de Cine vrei sa devii. De a deveni un om de succes. Un brand personal.

ps2: Daca vrei sa mai citesti articole scrise de mine, cu mentiunea ca nu „provoc dependenta” si scriu doar cand simt sau cred ca am ceva relevant de spus, aboneaza-te la notificari.