La un pas de ceea ce ar putea fi “Eu” , un pic mai sus din punct de vedere profesional pentru că e o perioadă în care mi se întâmplă multe lucruri, m-am așezat să mă ascult. Să reflectez. Pentru că sunt câteva aspecte la care nu mai vreau să renunț de data aceasta, în această “altă viață profesională“, și atunci când apar niște semnale că o iau în direcția opusă, îmi dau un reset.

M-am gândit că poate ți-ar fi de folos și ție lecțiile mele de viață. Mă așez, ca întotdeauna, scriind, cu speranța că pot fi un exemplu.

La ce nu vreau să renunț?

În primul rând la Familia mea.

La ceea ce creăm acasă, zi de zi. NOI. La nopțile în care-i sunt alături lui Eduard, și-mi povestește ce-a făcut la grădiniță, spunem povești, cântăm și spunem Tatăl nostru. La mijlocul nopții, când îmi cere banană, apă și apoi mână să poată așeza capul pe ea, în loc de pernă. La serile în care eu și soțul meu bem un pahar de vin roșu și ne gândim unde suntem și încotro o luăm.

Lecția de viață: numai tu știi ce te face fericit(ă). Fă cât mai mult din ceea ce te face fericit(ă).

În al doilea rând la Mine. Așa cum sunt. Cu zile proaste, cu zile bune. Cu zile în care simt că strălucesc, dar și zile în care m-aș ascunde într-un buncăr și n-aș ieși de acolo nici dacă ar veni armata peste mine. Cu zile în care am energie și multe idei, și aș vorbi mult, aș scrie și mai mult (căci mi-e cel mai ușor să comunic în scris) dar și zile în care mă simt tută. Adliteram. Mi se împleticește limba-n gură, mă întreb revoltată “Ce-i cu tine femeie, azi?” și îmi răspund tot singură “nopți nedormite, bebe cel înflăcărat, soț, mâncare, ordine, activități, job, clienți, proiecte, campanii, reguli, proceduri … astăzi te-au ajuns … e timpul să te odihnești”. Uneori îmi iese, alteori nu.

Lecția de viață: iubește-te pe tine însuți. Nu o va face nimeni altcineva în locul tău.

În al treilea rând, la Imperfecțiunea mea.

Mi-am trăit 30 de ani din viață dorindu-mi să fiu perfectă. Sau pentru că mi s-a cerut să fiu perfectă. Habar n-am. Nici nu mă interesează. Însă, în ziua în care mi-am câștigat libertatea minții (care a fost și miza acestui parcurs profesional pe care l-am ales), mi-am dat voie să fiu imperfectă. Să greșesc. Și cel mai mare câștig a fost să înțeleg că doar greșind învățăm. Pentru că durerea e cea care ne ajută să ne dezvoltăm, să evoluăm. Revolta. Revoluția interioară.

Lecția de viață: cu cât faci mai multe greșeli, cu atât înveți mai multe lucruri. Și mai rapid.

În al patrulea rând, la Vocea mea.

Nu vreau să mai joc în piesa de teatru a altora. O piesă de teatru în care ei îmi dau un rol, evident secundar, ca să iasă ei în evidență. Nu mai las pe nimeni să îmi închidă gura doar pentru că ceea ce spun eu nu este pe placul lor. Nu mai vreau să fiu pion, să fiu dirijată. Manipulată prin vină sau rușine.

Lecția de viață: vor fi oameni care vor vrea să te folosească. Tu decizi dacă îi lași sau nu.

În al 5 lea rând, la Onestitate.

You get what you see/hear. Nimic mai mult sau mai puțin. Și dacă nu-ți convine, e problema ta. Eu nu mă aștept ca oamenii să fie onești cu mine, mi-e clar că îți trebuie multe *oaie să fii onest și nu oricine poate face asta. Dar nu-mi cere ca eu să mă schimb pentru tine, pentru că nu o voi face.

Lecția de viață: fiecare are adevărul lui. Tu ține-te de-al tău.

În al 6 lea rând, la Vigilență.

Cea mai dureroasă lecție a fost să accept că unii oameni își văd doar interesul lor și nu le pasă de alți oameni. Că îi exploatează. În timp ce eu gândesc și-mi doresc contrariul, să ne fie bine tuturor, am învățat să fiu vigilentă și atunci când dau nas în nas cu ei, să fac la fel. Deși pare similară cu lecția a-4-a, e complet diferită.

Lecția de viață: Vezi-ți interesul când nu există sinergie.

În al-7 lea rând, la Bunătate.

Dacă am mai învățat ceva în toți anii aceștia, a fost că marea majoritate a oamenilor sunt foarte egoiști, le pasă doar de problemele lor. De mașina lor, de vacanța lor, de hainele lor, de contul lor din bancă. Cu toate acestea, există și oameni care se gândesc la binele comun, oameni care vor să contribuie la binele omenirii, oameni care fac Planeta asta un loc mai bun. Dar din păcate, cel puțin în România, stau ascunși pentru că s-au săturat să fie batjocoriți. Luați în râs. S-au săturat de oamenii needucați, care știu să urle, au tupeu, manipulează fără pic de conștiință ca să se îmbogățească. Sau să devină Cineva, să aibă un statut. Pentru cei dintâi scriu… pentru cei dintâi fac …

Lecția de viață: căută-ți Tribul. E undeva …

În al 8 lea rând, la Vizibilitate.

Mă scoate din zona de confort. Am zile când mi-e frică de mor și știu că sunt judecată. Știu că unii/unele mă pun la zid: “uite-o și pe asta! Cine dracu se crede?”. De alte comentarii, nu mai zic. Dar nu mă interesează. Știu să mă apăr. Și cel mai important, am o misiune. O știu. Arde-n mine și muncesc pentru ea. Mi-am suflecat mânecile, m-am pus la treabă și nu-mi doresc altceva decât să scot de după birouri, de după tejghele, de pe scaune, toți oamenii aia onești, curați și buni la suflet și muncitori și să îi rog să prindă curaj să înceapă să facă ceva. Acel ceva care arde-n ei. Pentru că ai noștri copii au nevoie de ei. România are nevoie de ei…

Eu cred că sunt dovada că se poate. Și nu sunt singura. Suntem atât de mulți… Dar datoria mea este să fac ce pot eu și să devin din ce în ce mai vizibilă să pot ajunge la cât mai mulți oameni. Eu și mesajul meu …

Lecția de viață: cu cât devii mai vizibilă, cu atât ești mai aproape de misiunea ta.

Cu toate acestea, am renunțat la ceva. Și e ceva ce nu-mi mai doresc să am (am fost tentată să pun niciodată, și mi-am adus aminte că e bine “să nu spui niciodată, niciodată”): EGO. E o capcană în care am căzut și din care m-am ridicat tare greu. Aproape cu prețul sufletului meu. Și nu mă mai întorc acolo.