Sunt voci pe planeta asta care spun ca specia umană va fi prima specie din istorie care se va autodistruge. Și că, dacă nu facem schimbări radicale în următorii 20 de ani, ea va pieri în maxim 50 de ani. Alte voci spun că în 100 de ani. Motivul: distrugerea ecosistemului, încălzire globală și suprapopularea Planetei/consumerismul.

Nu vreau să sperii pe nimeni, dar după ce vezi o tornadă la Galați, îți pui un semn de întrebare …și dacă o fi adevărat?

Nu știu dacă ați sesizat, însă ne implicăm din ce in ce mai mult în societate. Companiile mari se implica din ce in ce mai mult în societate prin campanii de CSR. Voluntariatul, dincolo de faptul că ajută la CV, chiar schimbă uneori, vieți.

Dar, de multe, ori, în spatele lui, se află o nevoie: nevoia de a fi un om bun.

Pentru ca am fost si eu in etapa aceasta in 2007, cand am facut un an de voluntariat cu copiii cu dizabilitati si autism, stiu. Si mai stiu astăzi, ca a fost, de fapt, despre mine. Cu toate astea, nutresc speranta, în sinea mea, ca chiar și asa, a ajutat și pe alții.

De unde vine nevoia de a fi un om bun? E foarte simplu: ti s-a spus constant, in copilarie, ca esti un copil rau. Nu ca ai facut ceva rau, deci ai un comportament care trebuie eliminat sau imbunatatit, ci ca esti un copil rau. Ca si credintele limitative, cuvintele acestea devin definitorii pentru copilul, adolescentul si adultul de mai tarziu. Va cauta mereu in viata momente, cai, oportunitati, sa dovedeasca ca este un om bun. Chiar cu pretul propriei stări de bine. Cu sacrificiu personal.

Din ziua în care am invățat să mă iubesc pe mine și să caut metode să fac să îmi fie mie bine pentru ca apoi să pot ajuta cu adevărat – pentru că acesta e darul sufletului meu- , am săpat adânc și aici. Era o rană dureroasă și eram permanent dornică să ajut. Pe toată lumea, cu orice preț. Fără să înțeleg sau să știu (conștient), că era, de fapt, despre mine.

Motiv pentru care, astăzi, m-am dat jos de pe piedestalul ăla imaginar, din poziția de salvator, și, de fiecare dată când sunt tentată să ajut pe cineva, îmi pun 2 întrebări de control:

Mi-a cerut ajutorul?

Dacă nu, înseamnă că am nevoie să fiu un om bun. “Fii bună cu tine“, îmi spun. Și fac ceva pentru mine pentru că îmi este clar că iar m-am lăsat pe ultimul loc și nu mi-am satisfăcut nevoile. Și o să vă povestesc într-un alt articol despre dezvoltare personală și nevoi.

Aștept ceva la schimb? Îl/o ajut sperând că voi obține ceva?

Dacă da, atunci e tot despre mine. Și dacă răspunsul e afirmativ, mă opresc din a ajuta. Și am sesizat aici că sunt oameni care nu o fac, nu se opresc. Te ajută ca să le devii dator(oare), deci dacă simți că ți-este activată Banca favorurilor, cum se spune la noi, fii vigilent(ă).

Ajutorul real e cel cerut. Cu voce tare. Asumat.

La fel cum, dacă totuși vrei să ajuți pentru că înțelegi/simți că omul acela are realmente nevoie de ajutor, nu aștepta nimic în schimb. Nu cere nimic în schimb. Spune clar și răspicat asta: “uite, am sesizat că …, fac asta pentru că …, și nu vreau nimic la schimb”. Pentru că dacă nu o faci, omul din fața ta se va simți dator (și cade în capcană) și atunci tu ai câștigat ceva și nu mai este despre el, ci despre tine. Sau poate nu se va lăsa ajutat/ai făcut un efort degeaba, pentru că se simte manipulat și își pune întrebarea: “Ce vrea, de fapt, asta/ăsta de la mine?”

Cum am învățat eu să ajut cu adevărat? Și cum nu mai e deloc despre mine, ci despre a înțelege că fac parte dintr-o comunitate (umană), că dacă am pot/am de unde să dau și altuia și că exact faptul că pot avea compasiune pentru alții mă face și pe mine om?

Dincolo de cele 2 scenarii de mai sus?

Donez 10% din ceea ce produc. Cui? Are Dumnezeu grijă să îmi trimită în Cale pe cine trebuie, nu îmi fac eu griji pentru asta 🙂 . Eu doar ascult, aștept.

Acum, în pragul Paștelui, fie el catolic sau ortodox, vă provoc să ajutați un om de la care nu aveți nimic de câștigat. Niciodată. Un om pe care nu-l veți mai întâlni. Dacă e cerșetor (adică el vine și cere ajutor), să îl întrebați: De ce ai nevoie? Și o să rămâneți surprinși să vedeți cum, cu 3 lei (adică mai nimic, e o vorbă de a mea), îi redați speranța unui om. Îi înseninați chipul. Și n-a fost nicio secundă despre voi, ci despre el.

Pentru că doar bunătatea, grija fața de ceilalți, de tot ce ne înconjoară, ne face umani. Și dacă ne pierdem esența umană, e foarte posibil să ne pierdem și pe noi toți … întreaga specie umană.

Paște Fericit și multă Lumină în suflet.