Nu mi-am imaginat niciodată că, ceea ce numea cineva din viața mea la un moment dat ca fiind cea mai importantă, chiar va deveni așa, și anume Scoala vieții.
Scriind articolul cu lecțiile de viață exact gândul acesta mi-a venit în minte: școala vieții.
Fiecare lecție din Școala Vieții aduce cu sine posibilitate de creștere. De evoluție. Și dacă nu optezi pentru ea, atunci se va repeta scenariul până vei învăța lecția.
Asta dacă reușești să înțelegi care este această lecție.
Dacă până acum am fost învățați că școala/educația contează, și implicit cât de multe cunoștințe ai, promovând profund în spiritul uman competiția, colaborarea devine esențială într-o perioadă în care omenirea își pierde una din valorile fundamentale: umanitatea.
Paradoxal, deși cultura transformațională ajută la ridicarea vibrației Planetei sprijinind tocmai educarea spiritului colaborativ, viitorul pare a se contura, din ce în ce mai mult în jurul a ceea ce, deși nu știm că o trăim, se numește revoluția informațională. O eră în care nici cunostințele și nici colaborarea/relaționarea nu vor mai fi atât de utile. O eră în care în locul nostru vor gândi și vor face computerele, frigiderele, mașinile. AI-ul.
Și noi vom fi conduși fără să știm de cine.
Mai avem însă, ceva timp. Să schimbăm ceva. Să alegem diferit.
Trecând de la dependență (TU ești responsabil(ă) pentru tot ce mi se întâmplă mie) la independență (EU sunt responsabil(ă) pentru ce mi se întâmplă mie) la interdependență (NOI suntem responsabili pentru ce ni se întâmplă nouă), am înțeles cât este de importantă colaborarea. Sinergia. Și cât de departe ne poate duce ea, ca omenire, tocmai în această perioadă în care deși pare că bătălia se poartă între noi oamenii, ea se poartă de fapt, la alt nivel. Dar e silențioasă.
Și ne vom trezi direct în ea când vom petrece 16-18 ore în online, trăindu-ne viața … în lumea virtuală. Exact ca niște roboți.
In direcția aceasta, astăzi vreau să vă spun o poveste moralizatoare. Încă una. Că tot îmi plac atât de mult…
” In pădure izbucnește un foc puternic și toate animalele sunt agitate, fug toate la un loc cât pot de departe din cauza flăcărilor care se întind din ce in ce mai mult și mistuie totul în calea lor …
Vulturul își cheamă confrații și încep să stingă focul cu apa adusă în cioc. Lângă ei, o pasăre minusculă, o micuță Colibri, căra și ea câte un strop de apă peste flăcările mistuitoare.
Un vultur o vede și râde de ea:
– Păi, cu picătura aia de apă vrei să stingi tu ditamai focul ? Nu vezi că e inutil ?
– Poate că e, răspunde pasărea, dar îmi fac partea mea de treabă…”
