Carti de Personal Branding

Carti de Personal Branding

Există nenumărate cărți de Personal Branding, și fiecare dintre ele are farmecul ei. Mai toate sunt în engleză, foarte puține sunt traduse la noi, iar cele traduse nu sunt în stoc.

Pentru că m-am întâlnit destul de des cu Peter Montoya în cursurile pe care le-am făcut, am căutat cărțile lui și am găsit și The Brand Called You. E o carte pe gustul meu, foarte structurată și la subiect, care vine cu soluții concrete pentru tine, ca și brand personal.

Am scos câteva idei simple, de început, ca să aprofundăm puțin ideea asta de Branding Personal. Nu e nimic nou, sunt detalii pe care le-am mai spus, numai că am facut-o în altă formă 🙂

Ce este Personal Branding-ul și la ce foloseste?

  1. Ce este Personal Branding-ul?

Conform acestei cărți de Personal Branding,  un brand personal este echivalentul a ceea ce esti tu (1), îmbunătățit și exprimat folosind metode de comunicare gândite strategic în așa manieră incât să transmită  informații utile în piață: cine ești ca persoană și care este specializarea ta.

Brandul tău personal este imaginea mentală pe care prospecții o obțin când se gândesc la tine.

Ea reprezintă valorile si  personalitatea ta.

De altfel, un brand personal este o promisiune(2). Ea le spune prospecților la ce se pot aștepta atunci când lucrează cu tine. Este un legământ implicit între un furnizor de servicii și un client care îl face pe client să primească informația cum că „de fiecare dată când ma văd cu această persoană, voi primi o anumită calitate a serviciului prestat, și o atenție aparte „.

Un brand personal crează așteptări în mintea celorlalți, asteptări asupra a ceea  ce vor primi când vor lucra cu tine.  Ca atare e foarte important să te asiguri că comunici corect ceea ce ești și ceea ce faci. 

Și nu în ultimul rând, un brand personal este acea relație care influențează atât prospecții cât și clienții tăi (3). Atributele brandului tau personal vor determina câtă influență ai.

 

 

 

 

 

  1. La ce folosește Personal Branding-ul?

” Procesele percepției sunt inaccesibile, numai produsele sunt conștiente și, desigur, produsele sunt necesare. În branding-ul personal totul este despre percepție – cum te percep alte persoane”. 

Plecând de la această premiză, personal branding-ul ajută în:

  1. A-i face pe oameni să vadă că ești diferit. Aici intervine specializarea – transmiterea percepției că sunteți un specialist(ă) într-o zonă de expertiză
  2. A ajuta oamenii să te vadă ca fiind „ca ei”. Vrem cu toții să lucrăm cu oameni care ne plac, oameni care „ne primesc”, pe care noi îi simțim ca împărtășind aceleași valori și care sunt reale și autentice. Brandul tău trebuie să ajute oamenii să se raporteze la tine la nivel personal.
  3. A fi căutat(ă), nu să investești tu în promovare.

Adevăruri în Personal Branding

  1. Branding-ul are nevoie de timp. Branding-ul înseamnă încredere, iar încrederea cere timp. Oprah Winfrey este un exemplu perfect de creștere a brandului în timp cu expunere, sinceritate și realizare – ea a ajutat foarte multe femei până să ajungă atât de cunoscută.
  2. Campaniile de branding durează  de la șase luni până la un an pentru a se putea măsura rezultate.
  3. Brandurile Personale cresc organic. Cele mai bune mărci personale se dezvoltă la nivel local, în comunitate, bazate pe relații și pe persoană, în spatele brandului persoana rămânând consecventă în acțiuni și în mesaj.
  4. Brandurile nu sunt raționale. Oamenii nu vor lucra cu tine pentru că ai facut nu știu ce studii, ci pentru că așa “simt că e corect”. Trebuie să ții cont de natura irațională a procesului de luare a deciziilor atunci când construiești brandul personal.
  5. Personal Branding-ul  solicită un angajament absolut. Cele mai mari branduri personale sunt construite prin persistență și repetiție.
  6. Nu există un glonț magic,  ci doar o mulțime de muncă și multe decizii inteligente de luat.
  7. Brandingul are întotdeauna un efect. Si poate funcționa pentru tine sau împotriva ta. Secretul e să o faci bine. Și aici intervine întotdeauna un specialist în Personal Branding.

Tu ce alegi?

Acest articol poate fi găsit și pe blogul agenției Brand&Build.

Tu ce părere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site utilizează fișiere cookie. Prin continuarea navigării, sunteți de acord cu utilizarea acestui tip de fișiere. Mai multe informații pot fi consultate prin accesarea Politicii privind Fișierele Cookie. Politica privind cookie-urilor and Termeni și Condiții