Brand personal – viziune, valori si imagine profesională

Brand personal – viziune, valori si imagine profesională

[google-translator]
 Am povestit despre branding personal în articolul trecut, dar mai ales despre istoria lui, despre cum început Napoleon Hill sa contureze ideea și până astăzi, când, vorbim nu doar de brand personal ci și de identitate în online. Apoi, am concluzionat că branding-ul personal poate fi un simbol de încredere. Uneori.

De ce sa construiești un brand personal?

 Dar hai să vedem de ce ar trebui să construiești un brand personal, care sunt beneficiile atunci când decizi să începi să investești resurse în a te pozitiona corect. 

    Mai întâi de toate, trebuie să menționez că resurse nu înseamnă doar bani, poate însemna și timp pentru că a construi un brand personal necesită timp (câteodată pe perioadă nedeterminată).
Apoi, prin a te poziționa corect înțeleg a-ți asuma că va trebui să fii autentic(ă), pentru că doar autenticitatea (care vine din unicitate) te poate ajuta să te diferențiezi față de ceilalți. Si unicitatea noastră vine prin acel DAR de care vorbeam tot în articolul trecut.

    Acum hai să vedem de ce ai vrea să începi să investești în brandul tău personal:
– pentru că îți dorești un job mai bun;
– pentru că îți dorești să construiești o fundație către succes, succesul având o formă personală pentru fiecare dintre noi;
– pentru că vrei să fii recunoscut(ă) în industria în care activezi;
– sau pentru că îți dorești mai multi clienți, asta în situația în care ai un bussines propriu iar brandul tău va transfera credibilitatea ta către acesta

-și de ce nu, pentru că vrei să construiești comunități în online cu care să comunici în calitate de influencer.

Cum sa îti construiești un brand personal?

          Știm cu toții însă că, de la a vrea la a face e distanță lungă, așa că hai să ne gândim cum facem să construim un brand personal. 

Dacă vrei varianta scurtă, poți citi despre strategia de personal branding în 9 pași din articolele de aici, de pe blogul Brand&Build: primii 3 pași, pașii 4- 6 și ultimii 3 pașiDacă te interesează varianta mai concentrată, citește articolele cu eticheta branding personal pe care le voi scrie de acum, aici, pe blog.

       Revenind la subiect, înainte de toate, așa cum brandurile (de companie) își fac o misiune și o viziune asupra business-ului și a viitorului acestuia, la fel trebuie să faci și tu.

Incepe ușor, cu o viziune pe 3 luni, apoi extinde-o pe 6 luni și în final pe un an ca să îți poți da seama cum va fi peste 5 ani. Și când mă refer la viziune personală de brand aș vrea să te gândești la cum vrei tu să fii perceput(ă) de ceilalți, dar și felul în care vrei să fii, să-ți trăiești viața profesională, dar și personală.

Si pentru asta e nevoie să știi cine ești, în ce constă autenticitatea ta, care este Darul tău nativ. Ia în considerare care sunt valorile tale ca individ, care sunt pasiunile tale pentru că astfel vei aduna în jurul tău (în funcție de scopul pe care îl ai în a-ți construi un brand personal) oameni ca tine. 

       Apoi gândește-te la cum îți doresti să fii. Odată ce știi unde vrei să ajungi poți începe să desenezi pașii pentru a ajunge acolo, dar nu uita că în acest proces să compari viziunea ta pe termen lung cu valorile tale de viață. De exemplu, dacă una din valorile tale sunt timpul petrecut cu familia, un job care presupune foarte multe responsabilităti și puțin timp liber acasă, nu va fi o opțiune.

 Ar fi minunat dacă în timpul acestui proces, de a te gândi cine vrei să fii, îți  vin în minte oameni care și-au construit un brand personal coerent, care transmit aceleași valori ca și ale tale, și cu care, poate, vei împărtăși aceeași misiune.

Imaginea unui brand personal

Un alt spect pe care trebuie să-l iei în seama este imaginea ta profesională. 

Consistența ta ca și profesionit, creativitatea de care dai dovadă, autenticitatea care te însoțeste mereu, pot fi cele mai prețiose ingredinte pentru un brand personal sănătos, dar nu sunt totul. Imaginea contează, fie cea fizică, dar și cea „psihică” – adică cine ești tu în realitate, ce impresie lași la prima întâlnire, dar și cine ești pe rețelele de socializare si aici e musai să înțelegem că aceste 2 identități trebuie să coincidă pentru că orice surpriza va fi taxată la nesfârșit cu neîncredere pe premiza „Dacă deja am surprize, ce alte surprize mă mai așteaptă?” 

Carțile de vizită, semnătura de email, numele site-ului și profesionalismul cu care e făcut site-ul sunt și ele parte ale unui brand personal credibil, dar și din imaginea acestuia.

Toate trebuie să aibă un sens, atât pentru tine ca om, cât și pentru brandul tău personal pe care vei vrea să îl propagi.

Leave a comment