Mi-aş dori să am mai mult timp să scriu…scriind reuşesc să practic recunoştinta, să–mi savurez reuşitele şi să mă bucur de ceea ce trăiesc acum fără să mă mai gândesc la ziua de mâine..
Scriind am descoperit că sunt atât de multe lucruri nespuse, nedăruite şi neîmpărtăşite mie însămi din comoditate, dar mai mult din dorinţa de a nu mă dezveli de o mască pe care mi-am pus–o din teama de a nu fi ranită… am devenit „untouchable” şi „unreachable” din dorinţa nebună de a proteja un personaj care să satisfacă nevoile unei societăţi pe care, paradoxal, o consider limitată… şi m-am limitat şi eu …
Dar ca un animal sălbatic, pe care de ce îl ţii în cuşcă, de ce urlă după libertate… am izucnit… de nicăieri… am prins curaj… mi-am deschis inima şi am lăsat pe oricine pofteşte să intre… aş minţi să neg că nu am fost atacată… acum miros a slăbiciune…
Pe uşa deschisă, însă, intră şi lucruri minunate… vise care prind contur… şi o tonă de independenţă… de libertate… căci am trimis libertate Universului să decidă pentru mine, și El exact același lucru îmi trimite înapoi…
