Am stat în ultimul an foarte conectată la mine si la nevoile mele reale, asa încât am putut să fiu mult mai conectată la ce se întâmplă realmente la exterior. Probabil de aceea nici nu am mai simtit nevoia să scriu.
E drept că si nevoia mea de reactualizare, de repozitionare, mi-a deschis cumva un apetit pentru a vedea lumea cu alti ochi, oamenii. E interesant cum, atunci când tu devii ” egoist” (în perspectiva majoritătii/ pentru ca despre iubirea de sine vorbim prea rar), devii mult mai conectat(a) la ceilalti oameni, mult mai interesat(a) de ceea ce se întâmplă în viata lor, de ceea ce au nevoie ca să le fie bine, să reusească.
Asa că mi-am petrecut ultimul an observând niste comportamente, fără să vreau evident, de care as vrea să vorbesc acum. Comportamente pe care le putem include la categoria „de ce n-o sa ne schimbăm niciodată” (ca nație 🙂 ). Nu la bune sau rele, ci la „ce repercursiuni au actiunile noastre” asupra celorlalti, dar si asupra viitorului nostru, în general.
– nu ne dorim ca celalalt sa reuseasca! Deloc! Păi cum, dacă reuseste el/ea, nu mai reusesc eu. E un mare bullshit. De fiecare dată când ajuti pe cineva să reusească, te ajuți pe tine. Mai mult, înseamnă că, cumva, pe acolo e menirea ta. De fapt menirea fiecăruia este să aducem valoare în viata celorlalti, sa contribuim in calitate de adulti, dar damn it! De ce am face-o gratuit? Păi cum să nu câștigăm noi nimic? Există o vorbă, care aparent nu are logică, însă la un moment dat, aprofundată, prinde sens:
„Dăruind din ce nu ai, vei dobândi ce ai nevoie”.
Dar da, asta presupune să îi doresti binele aproapelui tău cu adevărat .. Biblia asta …
– dacă tu nu ai reusit, nu înseamnă că e cineva vinovat. Nici măcar tu. Ci efectiv nu esti pe drumul tău. Cu atât mai mult cu cât faci compromisuri. Deci! dacă faci compromisuri, nu esti clar pe drumul tău. Nu esti conectat la tine, la cine esti tu cu adevărat, la abilitătile tale reale, la capacitătile pe care le ai.
– visam sa ne îmbogatim ( eventual si peste noapte). Și să facem bani, muuuulti bani. Mda, visul american … devii celebru peste noapte și super bogat! Păi nu ne gândim la anii de muncă din spate? Beyonce a devenit un icon in zilele noastre, la doar 30 de ani. Dar nimeni nu spune că ea cântă de la o vârstă foarte fragedă (avea doar câțiva anisori), si a fost remarcată pentru că, deși era foarte micută, știa să cânte pe note, deci si-a folosit abilitati native pentru a reusi.
–ne punem ouăle în mai multe coșuri. Ou, uau! Mda, devenim investitori peste noapte… nici măcar n-am fost angajați, antreprenori că si suntem investitori. Investitori în esec poate … Una e să fii angrenat (ă) în proiecte care-ti oferă liniaritate în meseria ta, si alta săsștii, de nicăieri, să le faci pe toate. Și cred că ăsta e cel mai trist lucru la noi, la români: pretindem că știm să le facem pe toate, și le facem pe toate … superficial. Acum nu vorbesc de un CEO care a evoluat de la mecanic (cunosc personal un caz) la cea mai înaltă funcție în companie, după 20 de ani, și le știe pe toate. Creșterea organică, și liniară, pe verticală însă, mie-mi miroase a perseverență, nu a aroganța lui „eu le știu pe toate, uite câte lucruri fac și câte știu eu” … Să-mi fie cu iertare, dar eu pe măsură ce învâț (fac cursuri de specializare), realizez că nu știu nimic. Și vreau mai mult, și mai mult … & yet, alții le știu pe toate …well, poate sunt eu răutăcioasă 🙂 . Și frustrată 🙂 .
– pe măsură ce scoți capul la suprafață, dispar prietenii. Și apar lingușitorii. Oamenii aia care cred că trebuie doar să primească, nu să și dea. Nu înțeleg că un parteneriat înseamnă win win situation – eu îți dau ce tu ai nevoie, tu ce am eu nevoie. Dacă mă faci să cred că am nevoie de tine sau produsul tău, ou … well… succes în continuare… bad karma diud 🙂
Asta e partea rea. Partea bună e că există și oameni fair, care cunosc conceptul de win-win, corectitudine, empatie. Yep, sunt selectivă. As always. Sau arogantă 🙂 . Dar vorbesc punctual, strict din punct devedere business. Chiar dacă nu suna tranzactional.
– unii oamenii se folosesc de alți oameni. Și scriu asta cu o durere în suflet … nemărginită. Când auzi pe cineva care spune „mă folosesc de relațiile lui X”, sau cuvântul folosesc, în orice context … fugi mâncând pământul. Eu cred că există probabilitatea să te folosească și pe tine 🙁 .
Să îti tii conștiinta în buzunar este si asta o alegere, clar. A oamenilor educati si puternici.
Astia care, din pacate, nu se mai poarta in Romania. In Romania se poarta femeile cu coaie (nu mi scuz expresia, zau) si barbatii care stiu sa vorbeasca ,,elevat,, . Vorba sotului meu – te faci frate si cu dracu pina treci lacu 🙂
Daca esti om, esti slab si prost. Si eventual numai bun de exploatat sau inselat.
Cu riscul să mă repet, sunt doar niste observații… personale. Și câteva sfaturi 🙂 . Nu trebuie să le urmezi, dar măcar vezi dacă regăsesti comportamentele astea în jurul tău.
Constientizarile, în general, sunt life changing.