Cu atâtea medii de comunicare nu e de mirare că ne este mai simplu să comunicăm, deși unii m-ar putea contrazice cu argumente chiar plauzibile făcând referire însă mai mult la calitatea comunicării decât la comunicarea în sine care a depășit de mult timp foarte multe bariere, atât ce țin de tehnologie cât și “geografice”, dacă le pot numi așa 😊, și asta datorită globalizării.
Mie mi se pare fantastic gândindu-mă că dacă mâine o să îmi doresc să îl abordez într-o discuție pe Simon Sinek de care încep să mă atașez intelectual, sau pe Robin Sharma, o pot face la câteva click-uri distanță🤓. Și ghici ce? O să-mi și răspundă! How cool is that?!🙄
Așa că nu mi-e de mirare că și scrisorile către Moș Crăciun ajung la el, în Laponia, la timp 🙄. Sau mai devreme, trăiască tehnologia 🤗.
Anul acesta Fundația Vodafone România, prin programul “Scrisori pentru Moș Crăciun”, a fost mesager pentru 132 de copii din centrele sociale și de plasament din Bacău, Galați, Iași și Suceava, aducând astăzi, 17 decembrie, cadouașele mult visate și notate cu atâta sârguință în celebra scrisorică către Moșul, în cadrul unui spectacol cu spiriduși, teatru de păpuși, magicieni și evident, Moș Crăciun (vezi video live aici):
Magie marca Magicianul Augustin:
Cum a reușit Fundația Vodafone România această minune?
Cu ajutorul unei aplicații, după colectarea tuturor celor 600 de scrisori (campania se desfășoară la nivel național, pentru copiii din centrele sociale și de plasament din aproape toată țara, mai exact 18 comunități defavorizate din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Cluj, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Suceava și Timiș/mai multe detalii în comunicatul de presă oficial), acestea au fost scanate și încărcate în aplicație în așa manieră încât să poată fi citite de voluntarii Fundației Vodafone România.
Fiecare voluntar s-a transformat astfel în Moș Crăciun pentru fiecare dintre cei 600 de copii, ocupându-se personal ca dorințele să fie îndeplinite exact conform scrisorii trimise către Moș Crăciun:
Sala Ateneului a găzduit o serbare de care m-am bucurat ca un copil mic. Cred că, fără să-mi fi dat seama m-am întors vreo 30 de ani înapoi în timp și am participat la serbare în calitate de copil, nu de adult, mai ales când magicianul a scos de sub eșarfă un iepuraș de care m-am speriat rău 😄.
O parte din mine, mama lui Eduard, a rămas prezentă fiind recunoscătoare pentru că sunt sănătoasă iar Eduard are părinți, sper eu capabili să îl iubească și să aibă grijă de nevoile lui cu adevărat – sincer, mi-e tare greu să integrez, doar cu gândul, abandonul unui copil😟. Nu judec, ci efectiv nu înțeleg.
Dar asta nu m-a oprit să empatizez cu atâta bucurie pe care am simțit-o de la cei mici; cu “Da”-urile strigate în cor pe care le-am savurat cu un soi de nostalgie sau cu mirobolantele aplauze 😄 . Of, Doamne câtă bucurie adunată într-un singur loc!
De atmosfera de Crăciun nu mai spun: e incredibil cum poate o simplă jucărie, pentru unii, dar un vis împlinit, gustul lui “Se Poate” pentru ceilalți, să-i făcă să zâmbească cu inima, pe copii.
Momentele astea, de dăruire totală, sunt atât de prețioase încât stai și te întrebi când și cum, cel mai de preț DAR din lume a devenit atât de insignifiant: iubirea.
Sărbători Fericite și ție, Fundația Vodafone România! Și tuturor voluntarilor tăi care nu au uitat să fie oameni. Mi-ați făcut și mie un cadou astăzi: mi-ați arătat că se poate!
Ps: coincidență sau nu, e posibil s-o fi filmat exact pe fetița care a scris scrisoarea de mai sus.
Ce spui (video-ul aici)?