Deunăzi am realizat că trăiesc unul din cele mai extraordinare momente din viaţa mea..un moment atât de profund şi rarisim încât l-am pus în ramă din secunda în care am primit energia emoţională pe care o purta..Ş-am plâns 🙂 de fericire, tremurând însă în sinea mea la gândul că am pierdut cei mai frumoşi ani de lângă ea, de lângă mama mea…
Mama mea este bunica 🙂 şi a trebuit să văd asta cu ochii mei ca să înţeleg că ceea ce ochii nu văd, inima nu cere să înţeleagă…Îmi părea un străin totuşi şi încercam din răsputeri, acolo, în mintea mea, să o recunosc..îşi pierduse luciditatea cu care m-a ghidat din depărtări atâţia ani şi mi-a fost călăuză şi căpitan de bord …
Dispăruseră rigiditatea şi criticismul, răceala de care a dat dovada neîncetat şi care au fost cei mai straşnici bodyguarzi ai mei în toţi aceşti ani de evoluţie atemporală şi spirituală..o simţeam străină, dar parcă, undeva, într-un colţ din mintea mea, o regăseam..Era atât de vie, acolo, în faţa ochilor mei, dar totuşi amintire…O amintire care lupta să prindă viaţă şi care începuse o luptă de eliberare…
Şi după ce lacrimi şiroaie au început să curgă, am regăsit-o…în mintea mea i-am reauzit glasul ..şi, ca un ecou în realitatea pe care ochii mi-au dat şansa să o revadă, m-am reauzit pe mine în copilărie chicotind şi dansând cu ea, cu mama mea..M-am revăzut râzând şi gângurind, ş-am retrăit, pentru căteva clipe, din nou, momentul meu unic, cu mama mea…
Am dansat şi eu cu ea 🙂 şi cu gândul că sunt unul din oamenii norocoşi pe care Cerul i-a ales şi le-a dăruit o mamă extraordinară…
Sublimul, eternul şi toată existenţa mea le-am regăsit înregistrând un videoclip în care, încă odată, viaţa mi-a confirmat că experienţele aparent banale sunt cele care te vor însufleţi când te aştepţi mai puţin…
