Am cunoscut un om frumos.
Nu îi dau nume pentru ca ar trebui sa împartasesc secretul cu Universul ..caci asta este drama oamenilor frumosi – odata ce li se afla identitatea apar oamenii mici, urâti, care îl vor compromite.Care îl vor trage în jos.
Masele, spuneau Ortega y Gasset.
Si atunci devine al Universului. Al tuturor.
I-am vazut frumusetea de nenumarate ori. Si neputinta. Si supararea. Arderile si înflacararea.
Şi pentru toate astea, dar si mai mult, l-am respectat la infinit.
Dar, dincolo de toate, i-am vazut nesfârsitul:
„Nu exista imposibil, Alexandra„, mi-a zis’.
„Da, pâna si cuvântul „i’mpossible” spune acelasi lucru „, i-am zis 🙂 .
Dar am uitat sa îi spun ca am visul meu. Ca ador lupta, dar vreau lupta mea.
Ca fiecare-si poarta crucea, su daca îi prea grea, nu trebuie sa o dea altcuiva. Caci va renunta la ea.
Ca altruismul este realitatea mea, dar si masca altcuiva.
„Nu exista imposibil, Alexandra„, mi-a zis.
E laitmotiv-ul meu acum.
In dragoste si visuri nu exista imposibil.
Am visul meu, ti-am zis?
