#avenit.
Într-o zi când nici măcar nu plănuisem.De fapt plănuisem, dar în subconştient.
Ardea.Sau ardeam.Nici nu ştiu dacă de nerăbdare sau din teama de a mi se împlini un vis.
Despre visul meu am vorbit puţinor oameni.Celor care mi-au fost la suflet, şi încă îmi sunt.Unii aproape, alţii departe.
Celor care au avut îndrăzneala de a nu se lovi de ceea ce par a fi: rece şi nepăsătoare.Pe premiza că nu ai a doua şansă să pari „al dracului ” 🙂 .
Am citit despre teamă de atât de multe ori încât efectiv nu aş mai şti să o descriu pe a mea.Am empatizat cu atât de mulţi scriitori, coach-i, traineri and so on, încât tot ce ştiu este că mi-este teamă.
Dar doar pentru că nu ştiu cum ar putea fi altfel.
Să ne înţelegem-nu îmi este teamă de eşec .Îmi este teamă că nu sunt destul de bună pentru evoluţia mea.Sau destul de pregătită să mă înfrunt când voi avea dubii. Îmi este teamă că teama mea nu este destul de puternică să mă motiveze, căci nu mă sperie.Şi nici nu funcţionez dacă resimt teamă.
Îmi este teamă că nu îmi este teamă destul !
Da.Cam aşa sună discursul unui om care şi-a transformat teama în combustibil.

1 Comment