Se spune că în viață dragostea vine de 2 ori: atunci când vine „prima dragoste” și atunci când vine cu adevărat.
Și atunci când vine cu adevărat deja vei fi învățat să iubești și să te lași iubit(ă), dar să și dai ce e mai bun din tine pentru că acum, când a venit cu adevărat 🙂 , ești deja schimbat(ă) căci iubești responsabil. Sau cel puțin ești dispus(ă) s-o faci.
Nu mai aștepți să primești, ci dai. Nu uiți de tine, ci efectiv îți lași sufletul să se piardă în ceea ce devine, puternic, zi de zi, ” noi doi”.
În perfecțiunea asta găsesc să ne regăsim, căci la final am rămas „doi”. De fapt trei. Peste atâta amar dar și vreme, peste prietenii pierdute sau uitate, peste oameni care au plecat voit sau i-am înlăturat, peste tot și toate …
Peste durere și fericire, eșecuri și succes, lacrimi, râsete și chicoteli, și mai nou gângureli, învățăm împreună că nimic nu este perfect, că suntem umani și greșim, că evoluția poate să și doară, că nu mai suntem singuri sau doar noi doi, că suntem o familie.
Și că ne iubim așa cum suntem, necondiționat.
La mulți ani, Iubire!
Să îți dea Dumnezeu ce îi ceri, ție și celor dragi ție.
ps: Mulțumesc că mi-ai fost alături în ultimii 8 ani.

ps 2: Ți-o amintești pe prima? 🙂




























