Într-o zi, de nicăieri, am încercat să-mi definesc succesul.
M-am învârtit neîncetat ceva vreme prin mintea mea să îi dau contur, măcar aşa, superficial.
Succesul ar putea fi despre faptul că oamenii vorbesc despre tine.Bine sau rău, dar o fac.Pentru unii, ideea că sunt în centrul atenţiei, indiferent dacă primesc atenţie negativă sau pozitivă, e o realizare, o formă de succes.
Pentru mine însă nu. Eu vreau să am stimă în ochii mei.Să mă trezesc dimineaţa cu conştiinţa împăcată.Cât despre atenţia altora nu ajuta cu nimic dacă nu foloseşte ambelor părţi.De obicei foloseşte numai uneia.
Succesul ar putea fi despre starea financiară.Faptul ca îţi poţi permite orice, oricând şi de oriunde.Dar, cu cât ai mai mult realizezi că se poate şi mai mult, deci vei fi într-o stare continuă de frustare în lupta pentru mai mulţi bani.
Nici de data aceasta pentru mine nu este o realizare. Eu nu mă pot bucura de lucrurile pe care le am decât pe moment pentru că îmi este greu să văd un alt om care moare de foame, bătrâni cerşind, copii schilodiţi sau câini schelălăind. Atunci bunăstarea mea nu mai are sens.
Succesul ar putea fi, şi este, în multe alte forme.Câte una pentru fiecare dintre noi.
Şi toţi căutăm succesul.Vorbim despre succes şi l-am ridicat la grad existenţial.
Însă nu vorbeşte nimeni despre eşec.Despre durerea pe care o porţi atunci când faci cunoştinţă cu eşecul.Despre nenumăratele lecţii pe care te învaţă dacă accepţi să le asculţi.
Şi dacă nu pleci mai departe, la drum, cu durerea cu care te atinge eşecul, dar continui să lupţi, să ai răbdare, eşti perseverent şi ştii cu exactitate ce îţi doreşti, eşecul devine cel mai bun prieten al tău.
Iar succesul rămâne doar la stadiul de paradigmă.De vis.
Un vis care însă nu te mai interesează pentru că ştii că este doar o paradigmă creată pentru oamenii care au nevoie să creadă în orice altceva decât în ei înşişi .
