12 lucruri care te pot ajuta sa reusesti.

12 lucruri care te pot ajuta sa reusesti.

  1. Make a wish. A big one!

Well, eu am început cu o listă în 2008, iar în 2012 reuşisem să realizez cam tot ce era pe listă.

Aşa că m-am trezit într-un impas major, dar am înţeles repede că trebuie să îmi fac altă listă.

Una curajoasă de această dată! Una la care să tremure şi gândul meu când îşi aminteşte de ea.

Şi am scris-o,  iar de atunci, constant, caut soluţii să le bifez pe toate. Şi sunt la finalul acesteia din nou!

Ideea e că m-am resetat 🙂 . Am apăsat pe butonul de restart!

Deci pune-ţi o dorinţă şi nu uita de ea.Inconştient vei căuta soluţii să o aduci în realitate, sau să aduci oamenii care să te ajute să îţi îndeplineşti dorinţa.

Pentru  că dorinţele sunt deja împlinite în Cer 🙂

 

2.Învaţă că poţi să faci absolut tot ceea ce îţi doreşti în viaţă .

Atât timp cât îţi setezi foarte clar prerogativele  de pornire.

Şi atât timp cât nu ai aşteptări de la oamenii dragi ţie.Ei vor fi mai terifiaţi decât tine de schimbările majore din viaţa ta!

Însă poţi apela la un mentor sau un coach, fie el virtual.Oamenii care au reuşit au capacitatea de a transmite gustul reuşitei şi virtual, nu trebuie să fie prezenţi  în viaţa ta.

Şi nu uita, pe tot parcursul drumului tău, oamenii te vor judeca indiferent de ceea ce faci, aşa că ai face bine să faci ce îţi doreşti tu cu adevărat! 🙂

 

3.Nu practica autosuficienţa.

Nu numai că nu îi place nimănui să audă că tu eşti perfect, dar nu faci altceva decât să dai dovadă de un comportament şi o mentalitate limitativă.

Dacă azi ai reuşit, nu ai făcut altceva decât să fi intrat oficial într-un câmp de luptă infinit, unde bătăliile se poartă constant. Şi apar arme noi, soldaţi mai iscusiţi şi generali cu strategii mai inteligente.

Deci nu te culca pe o ureche.Invaţă, învaţă şi iar învaţă, până în ultima zi a vieţii tale.De profesionist o ba .

 

4.Dacă vrei să reuşeşti, stai pe lângă oameni care au reuşit.Şi învaţă să fii ca ei.

Măcar din simplu considerent că te vei simţi în regulă printre ei.Îţi vor înţelege înflăcărarea şi nevoia de a reuşi, de a face ceva pentru tine, pentru familia ta, pentru alţii, pentru comunitate.

Pentru că atunci când vrei să reuşeşti, de fapt vrei să obţii mai mult să poţi da altora ceva din tine.

De altfel, oamenii care au reuşit deja, te vor ajuta. Ştiu, pare paradoxal, dar cei care au reuşit sunt cei care au înţeles că nu pot reuşi singuri aşa că au căutat ajutor.L-au primit şi atunci îl dau şi ei mai departe.Pentru că acesta este unul din secretele reuşitei: să înţelegi că singur nu vei reuşi niciodată.

 

 5.Fă voluntariat.

Nu poţi să înţelegi impactul pe care îl ai tu asupra lumii dacă nu ai încercat să ajuţi pe alţii, necondiţionat.

Şi cel mai bine înţelegi atunci când faci voluntariat.

Sincer, e una din cele mai înălţătoare experienţe pe care le poate trăi un om.Eu una cred cu tărie acest lucru.

Dincolo de stima interminabilă pe care o vei avea pentru tine însuţi, privirea oamenilor pe care i-ai ajutat va fi unul din cele mai frumoase cadouri pe care le-ai primit în viaţa ta.

Plus că, făcând voluntariat înţelegi ce înseamnă ajutor realmente.

 

6.Responsabilitatea deciziilor şi acţiunilor tale îţi aparţine 100%.

Deci încetează să dai vina pe vecinu’ pentru  starea ta proastă, pe şefu’ pentru incapacitatea ta de a lua decizii ferme  sau pe familia ta pentru nefericire!

Pentru toate problemele din viaţa ta există comunicare, iar dacă nu ştii să comunici există cursuri de comunicare.

Process Communication Model, de exemplu.It’s a life changing one! 🙂

Cert este că trebuie să îţi asumi responsabilitatea pentru ce eşti, cum eşti şi ce faci.Şi dacă nu o faci acum, va avea grijă karma, soarta  sau destinul, cum vrei tu să le numeşti, să îţi asumi responsabilitatea!

Nimic nu rămâne fără efect: what goes around comes around!

Şi ţine minte: nimeni nu vine să te salveze.Prinţul pe Cal Alb eşti chiar tu. 😀 iar voi bărbaţi 🙂 , nu mai visaţi să câştigaţi la Loto 🙂

 

7.When it doesn’t feel right, go left.

Adică ia decizii în funcţie de cum simţi tu, nu de cum îţi spun alţii doar pentru că au o funcţie sau autoritate asupra ta.

Nimeni şi nimic nu ar trebui să fie pilotul vieţii tale.Sau copilotul!

Iar dacă nu le convine acest aspect, well..e strict problema lor! 🙂

 

8.Curajul nu este pentru oricine şi nu îl confunda cu tupeul.

Un om cu mult tupeu cu siguranţă nu e pregătit să piardă.Şi din păcate, deşi au foarte multe atuuri, aceşti oameni nu reuşesc să depăşească un status quo general valabil pentru că nu înţeleg că cele mai mari reuşite le au doar oamenii care au cunoscut eşecul.Odată ce ţi l-ai transformat în prieten şi pleci cu el la drum, toată viaţa ta capătă  alt sens.

Plus că greşelile înseamnă evoluţie, înseamnă că încerci să mişti lucruri, să dai un alt sens celor deja definite.

Înseamnă că trăieşti viaţa pe care realmente ţi-ai dorit-o, o viaţă care să conteze!

 

9.Împărtăşeşte cu membrii familie tale motivul pentru care vrei să reuşeşti.

Nu doar că te vor privi cu alţi ochi şi te vor iubi mai mult (cu mai multă patimă, să zicem), dar te vor şi ajuta.

În felul lor, cu ceea ce pot sau cu câtă disponibilitate sunt învăţaţi să ofere.Dar o vor face.

Bineînţeles, după ce văd că apar rezultatele 🙂 .

Iar bucuria fiecărei reuşite, văzute prin ochii lor e priceless!

După ce vor trece peste teama de a te vedea şi altfel, vor deveni cei mai infocaţi fani ai tăi!

 

10.Nu căuta validare de la oamenii din jurul tău.

În situaţii absolut necesare, cere un sfat.

Dar nu căuta validare căci vei primi jumătăţi de măsura.Şi te vei descumpăni, îţi vei pierde din elan.

Nimeni nu ştie mai bine decât tine ce ai în cap! Şi în suflet 🙂 .Aşa că fă totul  cum ştii tu şi cum poţi tu ,  dar fă!

 

11.Cumpără-ţi cărţi de dezvoltare personală.

Majoritate cărţilor de dezvoltare personală povestesc aceleaşi lucruri, însă fiecare autor are experienţa lui de viaţă şi stilul propiu de a comunica.

Dintre toate, una ţi se va potrivi şi ţie.

Şi dacă vrei să fii sigur că ţi se potriveşte, citeşte review-uri. E cea mai sigură cale să te determini să cumperi o carte.

Per ansamblu, avantajul acestor cărţi este că te menţin într-o mentalitate de invingător şi te ajută să înveţi să găseşti soluţii.

Sfatul meu, dacă vrei să simţi gustul unei cărţi reuşite de dezvoltare personală, încearcă Atitudinea este totul!

E prima  carte pe care o recomand oricăriu novice 🙂 între ale cititului 🙂 .

 

12.Ieşi din zona de confort.

Fă tot ceea ce te sperie de moarte! Absolut tot!

Fă-ţi o listă cu 10 lucruri pe care nu le-ai face nici în ruptul capului şi fă-le !

Du-te şi fă-le!

Ai să râzi când ai să constaţi că de fapt nu aveai motive să-ţi fie frică, ci din contră!

Eu sunt sigură că ai să descoperi că ţi-era frică de cele mai minunate experienţe din viaţa ta..

Şi de una mai presus de toate !

Pentru că acela va fi momentul când vei cunoaşte o experienţă nouă sau gustul reuşitei…asupra minţii tale..

 

Leave a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site utilizează fișiere cookie. Prin continuarea navigării, sunteți de acord cu utilizarea acestui tip de fișiere. Mai multe informații pot fi consultate prin accesarea Politicii privind Fișierele Cookie. Politica privind cookie-urilor and Termeni și Condiții

TRANSLATE »
error: Conținutul acestui site se află sub protecția drepturilor de autor. In situația în care intenționezi să distribui, te rog să atribui dreptul de autor afișând vizibil link-ul de unde ai luat materialul. Link-ul trebuie să fie către articolul specific și nu către pagina de start. Nu ai dreptul de a utiliza conținutul acestui blog având la baza motive comerciale decât dupa ce ți se va permite acest lucru. Solicitările de permisiune le primesc pe contact@alexandrahustiu.ro