M-am tot gândit cum să scriu articolul acesta, dar mai ales despre ce să fie. Am atât de multe idei în cap și atât de multe lucruri de împărtășit încât nu le mai știu rostul. Sau prioritatea.
M-am maturizat. Într-un proces dureros, prin care încă trec cumva căci simt că e doar începutul. Dar da, am simțit sfârșitul.
Sfârșitul lui „vreau atentie si importanta”. Acum mi le dau singura, eu mie. Am învățat (și încă învăț) să mă iubesc, să mă respect și să am grijă de darurile minunate pe care le-am primit. Și pe care le primesc aproape zilnic mai ales de la Eduard alături de care petrec cel mai frumos timp din viața mea – atât cel cu mine, cât și cu el, cu noi doi. Pentru el /ei (familia mea) vreau să fiu importantă. Pentru restul, vreau doar să fiu Eu …
În tot procesul ăsta, am înțeles că am ucis un personaj… pe Carrie Bradshaw 😍 wanna be. Pe cea care le ducea dorul prietenelor ei de suflet, toate aciuate în câte-un colț de lume și care vroia să reînvie cumva acest minunat gust al prieteniei dezinteresate. Nu i-a ièșit.
Pe cea care se vedea ca fiind personajul principal în propriul film, dar nu vedea filmul și celelalte personaje din viața ei. Era prea ocupată.
Și pe cea care căuta povestea de dragoste, și evident pe Mister Big, dar îl avea mereu sub nas. De vreo 8 ani 😋. Aici a fost dat să fie 😊.
Da. Viața bate filmul.
Dar mai ales prezentul 😊.
Am fost la o petrecere once și am asistat la o șaradă (inutilă if you’re asking me) între cine primește mai multă atenție și cine este mai important(ă) și m-a trăznit: când, cum și de ce am lăsat toate astea să îmi scape de sub control? 🤔
M-a pus pe gânduri. Și în mișcare, pentru că am înțeles că nu sunt eu, e doar un personaj😊.
Și da, e multă bătaie pe „atenție și importanță”. Multă concurență 😊, din care nimeni nu primește nimic. Poate doar iluzia existenței.
Dar trebuie să te trezești să „vezi” și „să înțelegi”.
Cum spuneam, m-am maturizat. Și mi-am ucis Ego-ul …
Asta după ce mi-am dat seama că unii au facut-o mult înaintea mea și îsi vad interesul. Chiar și prietenii, de la ei sunt/pot fi cele mai mari abuzuri. Sau ma rog, cei pe care îi consideri prieteni 😊. Tu. Nu și ei pe tine.
Îți trebuie coloana vertebrala sa nu te folosești de oameni chiar și atunci când ei te invita sa o faci. Din pacate nu mulți o au. De fapt, cred ca sunt foarte puțini și stau ascunși. Sau doar sunt foarte ocupați. Pe ei îi caut. Pe ei îi vreau în viața mea: pe cei care nu și-ar murdari sufletul pentru bani, pentru ca știu ca ei fac banii, nu banii îi fac pe ei. Alaturi de oamenii aștia vreau sa construiesc, sa visez, sa cresc.
Pentru că am ales să fiu puternică.
Și sa fiu Eu.
