„Iată-mă, din nou, într-una din nopțile 🙂 (e 5 dimineața) în care copilul din mine nu doarme.”
Acum 7 luni până și eu aș fi citit rândul ăsta altfel decât în realitatea de azi când, în mine, realmente, se află …un copil.
E o experiență prin care trebuie să treci ca să poți avea capacitatea de a percepe cu adevărat ceea ce spun 🙂 … ca toate celelalte experiențe din viață…
E o experiență pe care o simți zilnic, la alt nivel…În fiecare zi care trece, corpul și mintea ta nu încetează să te surprindă.
„Un copil…Mi se pare ireal…”
Devine real de fiecare dată când mă ghiontește pentru că stau prea mult pe scaun (uff, încă petrec multe ore la laptop muncind) sau pentru că efectiv se întinde, iar nopțile sunt spațiul lui preferat de joacă…
Doamne, și când se întinde… simt că tot Universul, dintr-odată, îmi aparține…
„Încerc să îmi imaginez ce faci..cum stai …încerc, în liniștea nopții, să aud câteva sunete să pot crea, cu mintea-mi adormită, micul tău univers…mi te închipui la pieptu-mi și înțeleg cât de nerăbdătoare sunt să te cunosc… de abia aștept să te țin la pieptul meu si să te ascult…să îți sorb, cu nesaț, fiecare cuvințel proaspăt învățat…Mi te imaginez chicotind și râzând, alergând după pisici prin casă, tragându-le de coadă și zâmbesc ironic în sinea mea…dacă ar fi făcut altcineva asta aș fi devenit isterică…”
Dintr-o dată totul capătă un alt sens.Tot ce părea important până deunăzi a dispărut..
Într-un final adorm cu gândul că a mai trecut o noapte și până la Crăciun mai sunt vreo câteva…
„Mă simt binecuvântată. Unde ești Doamne, să îți mulțumesc pentru minunea din viața mea? „