Meditatia. Asa cum o înteleg eu.

 
Cu riscul să mă repet, cred cu tărie că toate lucrurile vin în viața noastră atunci când suntem pregătiți pentru ele. Cum am luat decizia să devin vegetariană când am simțit că nu aș depune nici un efort în acest sens, așa am descoperit și farmecul meditației: când am avut destul de multă maturitate mentală să nu reacționez negativ la invazia de informații  noi care aveau să mă înconjoare din acel moment.
    De fapt acesta este și secretul meditației – îți dezvoltă atât de multe capacități noi, încât efectiv, dacă nu ești deschis să vezi lucrurile din altă perspectivă decât a ta, cea de până atunci, nu ai să-i respecți intimitatea.
        Să meditezi e ca și cum ai intra în interiorul tău; e momentul acela, cum spuneam, de intimitate, dar cu propriul tău Sine, însă fără  participarea ego-ului, dușmanul nostru (cred că suntem amândoi(uă) de acord că adevărata valoare/esență a unui om dispare în momentul în care devine egocentrist(ă)/orgolios(ă)).

     Așadar, primul lucru pe care ai să-l faci în meditație va fi să-ți lași ego-ul deoparte să poți fi sincer cu tine cu adevărat; ego-ul ne sabotează: nu ești destul de bun(ă), nu știi destule, ești cel mai deștept dintre toți, nimeni nu este ca tine, etc. Da, creează un conflict interior și o face în funcție de circumstanțe; practic așa cum bate vântul, astfel încât să nu reușești nici o clipă să îți păstrezi adevăratele opinii, principii, și de ce nu, echilibrul; per ansamblu să nu fii tu exact așa cum ești. Este foarte greu să faci asta; înafara faptului că este greu să îți imaginezi că vocea ta interioară poate avea și chip, mai concret chipul tău (o, da!!cum poți să-ți imaginezi că te sabotezi singur(ă)?e împotriva firii!!), trebuie să te și împrietenești cu ea (vocea/chipul);  eu am ajuns la această performanță după 3 luni; astăzi reușesc să-i zic ego-ului meu să se așeze liniștit pe umărul meu stâng și o face zâmbind; ba mai mult, este atât de cuminte încât, de multe ori, după ce se așează își mai aranjează și locul pentru a se asigura că în tot timpul meditației va sta confortabil J .

      Știu că ai să spui că sunt „altfel”(zi-mi ceva nouJ ), dar asta nu înseamnă decât că nu ești pregătit(ă ) să încerci această practică/formă de relaxare; dincolo de faptul că este imaginație pură și probabil, pentru prima oară în viața ta vei da valoare cu adevărat omului din tine (și vei petrece timp cu el vorbindu-i frumos, alintându-l, mulțumindu-i pentru că este exact așa cum este), este o practică pentru oamenii deschiși la minte; și nu, nu este anticreștină, din contră eu m-am apropiat iar de Providență, de forța a tot ceea ce este, de puterea divină, de Dumnezeu (nu nenea ăla bătrân care ne urmărește și ne pedepsește dacă greșim, da? J); am redescoperit sentimentul de siguranță eliminându-l pe cel de frică; am redescoperit frumusețea sufletului meu, bunătatea lui;  mi-am dat voie să râd cu adevărat,  în sinea mea, de mine și de alegerile proaste pe care le-am făcut,  greșeli pe care acum le consider  lecții (iar lecțiile sunt o avere pentru oamenii care caută să vadă binele în rău, frumusețe în pustietate și urât, zâmbete acolo unde este tristețe); dar, dincolo de toate, am reușit să fiu mândră de mine și să pot, realmente, să mă gândesc la mine cu dragosteJ și cu sinceritate.
    images  Următorul pas va fi să călătorești (folosindu-ți tot imaginația,bineînțeles) în centrul Pământului, printre nori, în Univers, și nu numai; nu-ți voi da prea multe detalii din simplu motiv că este un moment atât de „al tău”, încât nu vreau să te influențez pentru că toată această călătorie va avea culorile, și formele, și sunetele pe care tu alegi să le aibă; după ceva timp însă, vor veni și singure, ba mai mult ai să prinzi curaj să te joci cu imaginile pe care le „vezi”: eu m-am surprins jucându-mă printre nori, alergând printre stele, savurând Caleea Lactee de pe orbita Lui Saturn în timp ce aceasta se învârtea ... I’m having so much fun!!(eu cu mine J).
Trebuie să recunosc că m-a ajutat foarte mult și faptul că am o capacitate extraordinară de a mă concentra pe perioade foarte mari de timp fără să mă deranjeze ceea ce se întâmplă în jurul meu. Dacă nu ai acest atribut, de a te putea concentra, meditația te va ajuta în acest sens; și în multe alte direcții:
  •              vei deveni conștient de valoarea ta ca om;
  •              vei accepta lucrurile exact așa cum sunt fără să mai simți nevoia să le schimbi, inclusiv oamenii;
  •              vei vedea farmecul lui ACUM, adică al prezentului;
  •              viața ta va deveni călătorie, nu destinație;
  •              vei gestiona mai bine stresul, grijile de peste zi.

Pe scurt, eu zic că vei trăi tu viața, nu ea pe tine J…
Știu că pare rupt din soare, dar e o realitate pe care, dintr-o dată ai timp să o construiești; marii leaderi ai lumii se trezesc la 5 dimineața (doarJ) și primul lucru pe care îl fac este să mediteze; meditația te ajută să te focusezi pe ceea ce contează cu adevărat pentru tine – ai mediul propice să nu mai auzi toate vocile exterioare ale celor care știu mai bine decât tine ce trebuie să faci; și chiar și pe a ta, cea care îți reamintește că ești orice, mai puțin ceea ce îți dorești tu.
Ps: Majoritatea sesiunilor de meditație încep cu o porție sănătoasă de stretching care-ți va conecta mintea cu corpul; eu practic cele 5 tehnici tibetane, practici pe care și celebrul doctor Oz le recomandă cu mare căldura; le găsești aici dacă vrei să le practici acasă: https://www.youtube.com/watch?v=71jaJu0dc98

Foto-Guliver.

 

Leave a comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site utilizează fișiere cookie. Prin continuarea navigării, sunteți de acord cu utilizarea acestui tip de fișiere. Mai multe informații pot fi consultate prin accesarea Politicii privind Fișierele Cookie. Politica privind cookie-urilor and Termeni și Condiții

TRANSLATE »
error: Conținutul acestui site se află sub protecția drepturilor de autor. In situația în care intenționezi să distribui, te rog să atribui dreptul de autor afișând vizibil link-ul de unde ai luat materialul. Link-ul trebuie să fie către articolul specific și nu către pagina de start. Nu ai dreptul de a utiliza conținutul acestui blog având la baza motive comerciale decât dupa ce ți se va permite acest lucru. Solicitările de permisiune le primesc pe contact@alexandrahustiu.ro