Pe 29 aprilie sărbătorim Ziua solidarității între generații, o zi care îşi propune să contribuie la promovarea înţelegerii între tineri şi persoanele în vârstă prin asigurarea unei oportunităţi pentru cele două grupuri de a se reuni în vederea schimbului de experienţe şi competenţe.
Sărbătorită în Europa din 2009, o alianţă de organizaţii nonguvernamentale (ONG-uri), care include Platforma Europeană a Persoanelor în Vârstă (AGE) şi Forul European pentru Tineret (European Youth Forum (YFJ), acţionează pentru încurajarea grupurilor care se ocupă de diferite generaţii din toată Europa în vederea organizării de activităţi comune cu prilejul acestei noi zile europene.
In 2012, obiectivul principal a constat în reunirea elevilor şi a persoanelor în vârstă pentru a iniţia un dialog despre ce înseamnă îmbătrânirea şi despre cum vârstnicii şi tinerii pot colabora pentru o viaţă mai bună.
Anul acesta, „Grupul de Educație și Acțiune pentru Cetățenie (GEAC) a lansat ieri, 21 aprilie, campania online “Ei suntem Noi”, care se va desfășura pe parcursul întregii luni, pentru a marca Ziua europeană a solidarității între generații (29 aprilie).”
Campania „Ei suntem Noi” este parte dintr-un proiect mai mare, „Visele bătrânilor”, un proiect de solidaritate socială în care 30 de studenți de la facultăți cu profil socio-uman și economic aștern poveștile de viață a 10 vârstnici care au nevoie de sprijin și le îndeplinesc o dorință sau un vis cu ajutorul comunității de afaceri. Vârstnicii provin din două organizații nonguvernamentale de servicii sociale, Centrul Comunitar Ghencea – Asociația Sfântul Arhidiacon Ștefan și Organizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual.
De Ziua solidarității între generații, comunitatea Visele Batranilor te invită să-ți schimbi fotografia de copertă, să “îmbătrânești” în luna aprilie cu aplicația gratuită de mobil AgingBooth (o găsești pe Magazin Play) și să îți arați anii în fotografia de profil pe FB.
Hashtag-ul oficial al campaniei este #viselebatranilor.
Acu’ că tot vorbim de solidaritate, așa voi arăta eu la 70 de ani 🙂 . Be gentle, da? 🙂 ))
Lipsește din background cheesecake-ul reușit, casa plină de animăluțe și curtea plină de nepoței(încap toate, stai fară griji).
Hai să îmbătrânim frumos, cu vise împlinite și conștiința curată, zic!

