Cum arată Fericirea?

Cum arată Fericirea?

E un iz de Sărbătoare care mie, una, mi-a trezit din amorțire foarte multe amintiri.

Aerul rece, aproape geros, cu mirosul lui aparte, din diminețile lui Decembrie, m-au întors brusc, fără consimțământ și aproape iremediabil, într-o parte a copilăriei mele uitate într-un colț de orizont atemporal.

E drept că și rolul de mamă m-a trezit la viață, la o realitate inexistentă conștiinței mele până acum, dar zilele acestea, în prag de Sărbători, ceva din mine se răscolește … și fumegă puternic. Apoi, se liniștește, asemeni mării, după furtună.

E primul an în care m-am gândit la Ea, la cea care mi-a fost, în primii ani de viață, căsuță pentru ce avea să devină mai târziu, afectivitatea mea. De la Ea am învățat căldura sufletului, și cred că, și ce înseamnă să iubești cu adevărat.

Era mătușa tatălui meu. Sora bunicului.

Image result for batrana cu spatele
Bătrâna cu gâștele-Nicolae Grigorescu

Nu știu de ce, pentru că cei 3 ani ai mei nu-mi permiteau înțelegerea acelei realități, era considerată nebună. Cu părul cărunt și moale (de care-mi amintesc cel mai bine pentru că mă lăsa des să i-l pieptăn și să i-l împletesc), cu trupul mic și îndesat, de parcă toate urletele, loviturile  și umilințele bunicii mele parțial isterice și total malefice și-ar fi pus amprenta pe el, emana o blândețe aparte.

Nu știu când făcea tot ce avea de făcut în gospodărie și avea grijă și de mine, dar știu că seara, când ne aciuam amândouă în pătuțul ei, pus la capul patului bunicilor mei și lângă hornul sobei, totul se rezuma la blândețea și căldura ei sufletească. Le simțeam în corp, în minte și în suflet.

Și, pe lângă ele, pisica casei și focul sobei întregeau un peisaj și o stare după care tânjesc astăzi de fiecare dată când proiectez în mintea mea un locșor în casă pentru un șemineu la căldura căruia să-i citesc puiului meu povești în zilele reci de Decembrie.

Undeva, pe parcursul acestor 2 ani de când am devenit mamă,  am înțeles că stările astea ne rămân imprimate în suflet și devin, fără să conștientizăm, refugiu pentru momentele grele din viața noastră. Sunt puținele momente în care ne permitem să evadăm în lumea aceea bună pe care o cunoaștem în copilărie, până când să aflăm că aceeași lume poate fi și rea. Sau că, la un anumit nivel de conștiință, nimic nu este rău sau bun, ci este. Așa cum trebuie să fie, acolo, unde și când trebuie să fie. Că Binele este pentru ca Răul să existe, și invers.

Și tot așa am înțeles de ce, conștient, am ales să-i dedic cei mai importanți ani din viața copilului meu, lui. De ce țes, zi de zi, cu un efort uriaș căci sunt o fire independentă, plasă de siguranță pentru anii de maturitate ai puiului meu.

Ani la rândul m-am întors la casa aceea bătrânească căutând ceva. Căutând să aparțin, căutând să găsesc. Știam că acolo e plasa mea, dar nu-i știam forma. De fiecare dată găseam pustietate, incertitudine și tristețe, de parcă starea mea se oglindea în ceea ce fusese cândva, gospodăria cea mai respectată a satului. Însă niciodată nu m-am gândit la Ea, de parcă cineva o ținea ascunsă intenționat.

Nu-mi aduc aminte când n-a mai fost, însă recent am resimțit durerea abandonului. Mi-am conștientizat singurătatea pe care am înțeles-o atunci când m-am întors acolo, tot într-o zi geroasă de iarnă, în cămeruță aceea, și patul ei era gol. Și rece.

Am plâns. Am plâns asemeni unui copil ce înțelege că persoana cea mai dragă din lume nu mai e. Scandalos și continuu. După, cine știe, mai bine de 30 de ani.

Am plâns pentru că am înțeles că omul care m-a iubit pentru mine, nu pentru el, a fost  redus la inexistență. Că locul Ei a fost luat forțat, fără ca cineva să mă întrebe dacă vreau să plec de lângă Ea.

Am plâns pentru că mi-aș fi dorit să-i știu chipul urâțit de conjunctură, poate chiar și acolo, unde și-a luat rămas bun, pe catafalc.

Și după ce mi-am consumat durerea, a venit Pacea. O pace atât de profundă care izvorăște de undeva, din niște adâncuri ale subconștientului meu pe care nu le-am întâlnit până acum. O pace care s-a așezat apoi, din ce în ce mai bine și acum, de fiecare dată când mă uit la puiul meu, înțeleg în sfârșit ce înseamnă pentru mine Fericirea: toate momentele acestea în care mă cuibăresc la cald, cu cei doi bărbați din viața mea 🙂 , asemeni nopților geroase de iarnă alături de ea.

 

In cinstea ta, Natalia mea.

 

Tu ce părere ai?

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site utilizează fișiere cookie. Prin continuarea navigării, sunteți de acord cu utilizarea acestui tip de fișiere. Mai multe informații pot fi consultate prin accesarea Politicii privind Fișierele Cookie. Politica privind cookie-urilor and Termeni și Condiții