Aleg să fiu puternică.

M-am tot gândit cum să scriu articolul ăsta, dar mai ales despre ce să fie. Am atât de multe idei în cap și atât de multe lucruri de împărtășit încât nu le mai știu rostul. Sau prioritatea.

   M-am maturizat. Într-un proces dureros, prin care încă trec cumva căci simt că e doar începutul. Dar da, am simțit sfârșitul.

Sfârșitul lui „vreau atenție și importanță”. Acum mi le dau singură, eu mie. Am învățat (și încă învăț) să mă iubesc, să mă respect și să am grijă de darurile minunate pe care le-am primit. Și pe care le primesc aproape zilnic de la Eduard alături de care petrec cel mai frumos timp din viața mea – atât cel cu mine, cât și cu el, cu noi doi. Pentru el /ei (familia mea) vreau să fiu importantă. Pentru restul, vreau doar să fiu Eu.

În tot procesul ăsta, am înțeles că am ucis un personaj… pe Carrie Bradshaw 😍 wanna be. Pe cea care le ducea dorul prietenelor ei de suflet, toate aciuate în câte-un colț de lume și care vroia să reînvie cumva acest minunat gust al prieteniei dezinteresate. Nu i-a ièșit.

Pe cea care se vedea ca fiind personajul principal în propriul film, dar nu vedea filmul și celelalte personaje din viața ei. Era prea ocupată.

Și pe cea care căuta povestea de dragoste, și evident pe Mister Big, dar îl avea mereu sub nas. De vreo 8 ani 😋. Aici a fost dat să fie 😊.

Da. Viața bate filmul.

Dar mai ales prezentul 😊.

Am fost la o petrecere once și am asistat la o șaradă (inutilă if you’re asking me) între cine primește mai multă atenție și cine este mai important(ă) și m-a trăznit: când, cum și de ce am lăsat toate astea să îmi scape de sub control?  🤔

M-a pus pe gânduri. Și în mișcare, pentru că am înțeles că nu sunt eu, e doar un personaj😊.

Și da, e multă bătaie pe „atenție și importanță”. Multă concurență 😊, din care nimeni nu primește nimic. Poate doar iluzia existenței.

Dar trebuie să te trezești să „vezi” și „să înțelegi”.

 

Cum spuneam, m-am maturizat.

Asta după ce mi-am dat seama că unii au făcut-o mult înaintea mea și își văd interesul. Chiar și prietenii, de la ei sunt/pot fi cele mai mari abuzuri. Sau mă rog, cei pe care îi consideri prieteni 😊. Tu. Nu și ei pe tine.

Îți trebuie coloană vertebrală să nu te folosești de oameni chiar și atunci când ei te invită să o faci. Din păcate nu mulți o au. De fapt, cred că sunt foarte puțini și stau ascunși. Sau doar sunt foarte ocupați. Pe ei îi caut. Și îi vreau în viața mea: pe cei care nu și-ar murdări sufletul pentru bani, pentru că știu că ei fac banii, nu banii îi fac pe ei. Alături de oamenii ăștia vreau să construiesc, să visez, să cresc.

Pentru că am ales să fiu puternică.

Și să fiu Eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.